Alimente care combat anemia

Atunci când nu ai suficiente celule roşii pentru a transporta oxigen în tot corpul, apare anemia. Valoarea hemoglobinei diferă în funcţie de sex sau laboratorul la care îţi faci analizele, iar medicul este singurul care îţi poate trasa tratamentul potrivit. Dacă uneori se impune administrarea unor medicamente, alteori regimul alimentar ar putea fi suficient.

Cauzele, simptomele şi riscurile în anemie

Există mai multe cauze care pot duce la apariţia anemiei, cele mai frecvente fiind deficienţa de fier, vitamina B12 sau acid folic, hemoragiile, fumatul, vârsta, factorul ereditar, administrarea unor medicamente sau alte afecţiuni mai grave cum ar fi artrita sau HIV.

În primă fază, corpul are capacitatea de a suplini numărul scăzut de celule roşii, simptomele fiind în acest caz aproape inexistente. În schimb, anemia moderată sau severă se manifestă prin oboseală, tonus scăzut, puls ridicat, dificultăţi de respiraţie, dureri de cap, dificultăţi în concentrare, ameţeală, paloare, crampe musculare, insomnie etc. 

Iata mai jos o lista cu alimentele recomandate, de obicei, in tratamentul sau prevenirea anemiei:

1. Sfecla rosie este bogata in tot felul de vitamine si minerale, dar si in acid folic. Consumul de sfecla rosie ajuta la stimularea imunitatii, la imbunatatirea circulatiei sangelui, la combaterea anemiei, gripei si racelii. Daca o incluzi cat mai mult in meniul tau, te vei mentine energica si sanatoasa.

2. Ficatul, muschiul de vita, carnea de vita, carnea de curcan si de pui ( sursa sigura, fara hormoni, fara antibiotic) sunt foarte bogate in proteine, fier si vitamina B12, asadar daca te simti fara energie, consuma o friptura cu o salata si o sa te pui pe picioare.

3. Ouale contin proteine, vitamina D, seleniu, dar si fier. Un ou asigura 15% din necesarul zilnic de fier. Pentru a creste absorbtia fierului din ou in organism este recomandat ca acesta sa fie consumat impreuna cu legume.

4. Cerealele integrale sunt importante pentru fibre, dar si pentru vitamine si minerale, continutul de fier fiind deloc de neglijat. Ele sunt recomandate mai ales in alimentaria copiilor, pentru a nu avea carente de fier.

5. Avocado
 contine vitamina K, fibre (cel mai mare continut din tot spectrul fructelor), acid folic, potasiu, vitamina B3, B6, vitamina C si cupru. Un fruct mediu de avocado de 150 de grame asigura un sfert din necesarul zilnic de acid folic al organismului.

6. Fasolea
 contine fier, magneziu si acid folic, regleaza glicemia si tine foarte bine de foame, oferind o senzatie de satietate pe termen lung. O cana de fasole are in jur de 15 grame de fibre, adica mai mult de jumatate din valoarea zilnica recomandata si este o buna sursa de potasiu, ceea ce inseamna ca scade presiunea sanguina si reduce riscul aparitiei accidentelor vasculare.

7. Soia contine proteine, dar si isoflavonoide, substante care lupta si previn diverse tipuri de cancere. Soia scade colesterolul si ne asigura o doza suficienta de calciu cat sa avem oase sanatoase. De asemenea, soia contine fier care se absoarbe in organism.

8. Spanacul si, in general, toate legumele verzi, ne asigura fierul, acidul folic si calciul de care avem nevoie. Din pacate, fierul din spanac nu se absoarbe in totalitate, de aceea este bine sa il combinam cu alte alimente bogate in fier. Spanacul mai este bogat in magneziu, sulf, zinc, cuprru, potasiu, dar si in vitaminele A, B1, B2, C, E si K.

9. Broccoli este, dupa cum stim un aliment foarte sanatos. El contine fitonutrienti, caroten, vitaminele C si E, vitamine din complexul B si, mai ales, fier. Aceasta leguma contine cel mai mult fier dintre toate legumele si este foarte indicata in regimul vegetarienilor.

10. Stridii- Deşi o alegere ceva mai neobişnuită, stridiile sunt şi ele o opţiune de top. Un studiu realizat pe rozătoare a demonstrat eficienţa lor contra acestei afecţiuni, iar valorile nutriţionale confirmă şi ele rezultatul. Dintre alimentele comune, doar ficatul e mai bogat în fier şi cupru, comparativ cu stridiile.

11.Curmale   Fructele uscate sunt toate benefice, dar încearcă să le alegi pe cele fără adaos de zahăr. Curmalele, de exemplu, conţin 0.90 mg de fier/100 g, asta pe lângă mangan, cupru, calciu şi magneziu.
Dacă vrei să le foloseşti în tratarea anemiei, încearcă două remedii naturale: mănâncă în fiecare dimineaţă, înainte de masă, o mână de curmale, după care bea un pic de lapte.
În cazul în care eşti intolerant la lactoză, înmoaie 1-2 curmale într-o cană cu apă timp de 2-3 ore, după care bea apă.

12. Sardine – Pe lângă stridii şi midii, sardinele sunt şi ele foarte bogate în fier. Conţin aproximativ 3 mg de fier la 100 g, aşa că introdu în alimentaţia ta şi sardine, de câteva ori pe săptămână.

13. Spirulină – În salate sau adăugată în sucul de dimineaţă, o linguriţă de spirulină este porţia de sănătate. Studiile au relevat proprietăţile ei benefice în anemie, toxicitate a ficatului, probleme menstruale, sistem imunitar deficitar sau boli cardiovasculare.
Nici nu ar fi de mirare, luând în considerare faptul că 10 g de spirulină conţine de 5 ori doza zilnică recomandată de vitamina B12, de 4 ori DZR de vitamina A şi 83%  din DZR de fier.

14. Linte – Roşie, verde sau maro, lintea este la fel de sănătoasă şi benefică împotriva anemiei. Fără colesterol şi grăsimi saturate, lintea conţine fier şi vitaminele din complexul B, cele care previn şi tratează anemia, având totodată şi alte efecte pozitive pentru sănătate.

15. Fructele precum cele bogate in fier (merele) sunt ideale in tratarea anemiei. Poti sa mananci mere proaspete sau sa consumi suc de mere 100% natural. Alte fructe recomandate sunt prunele, strugurii, fructele uscate, smochinele, citricele, caisele.

16. Mierea
 reprezinta o sursa importanta de fier, cupru si mangan. Cand aceste elemente se combina, ele participa la sinteza hemoglobinei, ajutand in acest fel la tratarea anemiei. Poti servi mierea cu felii de mere sau banane, oferindu-i organismului tau doza necesara de fier si energie.

17. Nucile si migdalele sunt si ele foarte bune pentru tratamentul anemiei. Ele sunt bogate in fier, cupru, zinc, vitamina B12, acid folic si grasimi sanatoase, toate importante pentru reenergizarea organismului.

18. Seminte de susan. Seminte de susan sunt un alt aliment excelent pentru a combate sau trata anemia Mai ales semintele de susan negru sunt o sursa bogata de fier.

19. Quinoa, semintele de chia, sunt  surse bune de proteine, dar si minerale ca fosfor, cupru, magneziu si fier. De asemenea, manganul din quinoa ajuta la preveneirea sindromului premenstrual (tulburari de ordin fizic si emotional in perioada ciclului menstrual). Poti manca quinoa gatind o delicioasa budinca!

Alte sfaturi utile 

–    Vitamina C ajută la o mai bună absorbţie a fierului, aşa că include în planul tău alimentar şi alimente bogate în această vitamină. 

–    Cafeaua, ceaiul şi pudra de cacao ar trebui consumate la distanţă de cel puţin 2 ore de mese pentru că pot inhiba absorbţia fierului.

Cum poti imbogati dieta copilului cu fier?

  • Ofera-i alimente bogate in fier impreuna cu cele cu un continut mare de vitamina C, pentru a ajuta la absorbtia mai eficienta a fierului disponibil: spaghete cu carne tocata de vita si sos de rosii
  • Gateste in vase din fonta: alimentele acide (rosiile, spre exemplu) “extrag” fierul din vasul de gatit
  • Ofera-i deserturi (briose) sau paine folosind faina de grau integrala, orz sau amesteca-le cu faina de grau obisnuita, care este saraca in fier
  • Fa chiftele din carne tocata de vita si cereale de bebelusi imbogatite cu fier, alaturi de alte legume la discretie
  • Terci de ovaz cu melasa, care nu este numai bogata in fier, dar contine si un intreg complex de vitamine B, esentiale pentru producerea globulelor rosii
  • Paseaza bine carnea – cercetarile arata ca bebelusii absorb mai bine fierul din particule mici de carne decat din bucatelele mai mari
  • Gateste cerealele si leguminoasele cu ceapa si usturoi
  • Adauga fasole verde si boabe la supe, supe crema, tocanite.
  • Adauga germeni de grau la salate
  • Adauga fructe uscate precum caise, piersici, prune, stafide, curmale sau smochine in terciul de ovazservit dimineata
  • Pune capsuni in cerealele cu lapte de dimineata sau da-i sa bea un pahar (maxim 150ml/zi) de suc de portocale proaspat stoarse.

Surse de vitamina C, recomandata pentru asimilarea fierului .

surse-vitamina-C1

www.natbiolife.ro

Recomandarea fitoterapeutului

Seminte de chia

http://www.natbiolife.ro/seminte-chia-sanovita-1kg?keyword=seminte

Seminte de susan

http://www.natbiolife.ro/seminte-de-susan-benefice-in-osteoporoza-menopauza-calciu-sursa-naturala-anemie-preturi-mici

Seminte decorticate de canepa

http://www.natbiolife.ro/seminte-decorticate-de-canepa-1kg-canah-preturi-mici

Naut

http://www.natbiolife.ro/naut-boabe-scade-colesterolul

Linte rosie

http://www.natbiolife.ro/linte-rosie-digestiv-scade-colesterolul-comlex-vitamine-b-fier-potasiu

Distribuie articolul

Explorează și alte subiecte

echilibru hormonal
Teodora Necula

Cum sustinem embriotransferul prin nutritie si suplimente

Obiectivul pregătirii pentru embriotransfer este de a pregăti mucoasa uterului (mucoasa endometrială) pentru a primi un embrion, adică plin de nutrienți și receptiv la embrionul care vine. Dacă ai trecut prin procesul de FIV, probabil că vei ști totul despre grosimea endometrului, deoarece este de obicei măsurată în timpul ecografiilor obișnuite. Scopul este un endometru

Uncategorized
Teodora Necula

Ceata mentala – mit sau realitate?

Termenul „ceață creierului” sau brain fog este folosit pentru a descrie un mix de condiții cognitive, inclusiv probleme de memorie, lipsa de claritate mentală și incapacitatea de a se concentra. Descrisă uneori ca oboseală mentală sau oboseală a creierului, ceața creierului în sine nu este o afecțiune medicală, ci un simptom al unei alte afecțiuni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top