Remedii din plante pentru indigestie

În perioada de dupa sărbători,  dar si odată cu terminarea postului și schimbarea regimului alimentar care se schimbă brusc, de cele mai multe ori, ajungându-se astfel ușor la excese, sistemul digestiv este dereglat, iar indigestia își face apariția.

Dispepsia, aşa cum este numită indigestia în termeni medicali, afectează vieţile a milioane de oameni zi de zi, aşadar nu suntem singuri în această situaţie şi, mai important, avem soluţii care ne pot scăpa rapid de această neplăcere.

De cele mai multe ori, indigestia este cauzată de supraalimentaţie, mâncatul lacom sau probleme mai grave, precum ulcerul, bolile gastro-intestinale ori sindromul intestinului iritabil.

Printre cele mai frecvente cauze ale apariției indigestiei sunt:

– mesele copiase
– ingestia rapidă de alimente
– ingestia de alimente foarte reci sau fierbinți
– alimentele fast food
– produsele alimentare alterate
– alimentele picante
– consumul excesiv de cafea, alcool, ciocolată, dulciuri, băuturi carbogazoase
– consumul alimentelor bogate în grăsimi
– fumatul
– aerofagia (înghițirea de aer în timpul mesei)
– stresul.

Infuziile herbale sunt de mare ajutor pentru alinarea simptomelor de indigestie si putem alege dintre urmatoarele:

Anghinarea stimulează apetitul, secrețiile pancreatice și intestinale, este un  bun diuretic, carminativ, antihelmintic și antispasmodic intestinal, fiind recomandată în cazul insuficiențelor pancretice și intestinale și balonărilor abdominale.

Ceaiul de marar atenueaza aproape toate simptomele ce insotesc indigestia, administrarea lui fiind potrivita si in cazul copiilor si bebelusilor (mod de preparare: se pune 1 lingurita de marar putin zdrobit in 250 ml de apa si se fierbe timp de 10 minute; se strecoara si se raceste inainte de a fi baut)

Salvia este un alt remediu rapid împotriva indigestiei, având o acțiune carminativă, ajută la eliminarea gazelor din tubul digestiv, prevenind astfel apariția balonării. Consumul regulat de salvie stimulează apetitul și duce la o bună funcționarea a aparatului digestiv. Pe lângă acestea, salvia este folosită și în tratarea colicilor, spasmelor intestinale, crampelor, flatulenței și indigestiei.

Anasonul crește secreția de sucuri digestive în intestin și stimulează digestia și funcțiile pancreatice, având proprietăți antiseptice și carminative, este astfel recomandat pentru tratarea indigestiilor și colicilor, în special în cazul copiilor mici.

Angelica este de ajutor în cazurile indigestiei cauzate de hipoaciditate sau anaciditate.

Chimenul este un condiment specific pentru Europa si Asia de Vest şi este utilizat încă din anii 1500 în tratarea problemelor gastro-intestinale. Studii recente au arătat că atunci când chimenul este combinat cu menta în diferite preparate, cum ar fi ceaiul de exemplu, simptomele dispepsiei dispar în proporţie de 95%. Se pare că acest condiment are proprietatea de a inhiba contracţia musculaturii netede, oprind diareea.

De asemenea, compuşii din mentă pot reduce spasmele gastro-intestinale şi ameliorează simptomele colonului iritabil. Uleiul de mentă se găseşte în compoziţia majorităţii gumelor de mestecat, deci când simţi că “te ia” stomacul mestecă o gumă sau bea o ceaşcă de ceai de mentă.

Roinița are propietăți bacteriostatice, antispastice, coleretice, antiseptice, elimină gazele, mărește secrețiile gastrice, fiind de ajutor în tratarea indigestiilor indiferent de cauză.

Alte infuzii pe care le puteți încerca pentru a elimina indigestia și neplăcerile cauzate de aceasta sunt cele din flori de salcâm, ceai verde, frunze de zmeură, frunze de mur, afine (+/- fructe), gălbenele, coada-șoricelului, petale de trandafir de dulceață, sunătoare, pelin, lemnul-Domnului, crușin, fumăriță sau un amestec din frunze cu sau fără flori din plantă de oregano, busuioc, mentă, cimbrișor, salvie și rozmarin.

Pentru a prepara o infuzie aveți nevoie de o cană de apă fierbinte și o lingură de plantă uscată. Lăsați la infuzat timp de 10-15 minute, strecurați, și consumați cu înghițituri mici. Puteți adăuga miere de albine (bio sau organică) și suc de lămâie sau limetă proaspăt stors. Pentru a beneficia de toate beneficiile mierii de albine, este bine să nu adăugați în ceai dacă acesta este prea fierbinte.

Cărbunele reduce senzaţia de balonare

Deşi poate suna ciudat, cărbunele medicinal poate juca un rol important în calmarea stomacului deranjat. Un studiu recent a constatat că o combinaţie de cărbune, simeticonă şi oxid de magneziu ajută la reducerea semnificativă a senzaţiei de plenitudine, durere abdominală şi balonare.

Dacă îţi place scorţişoara, atunci îţi dăm încă un motiv să o consumi. Potrivit experţilor, acest condiment este extrem de eficace în ameliorarea simptomelor dispeptice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul consumului de banane, care, potrivit revistei Lancet, poate reduce în proporţie de 75% durerile de stomac cauzate de indigestie.

Din magazinul naturist recomand :

Enterostop  Fares capsule si ceai

Digestie usoara Fares capsule si ceai

Stomac sanatos Fares capsule si ceai

Gastracid Fares capsule

Tinctura de marar Dacia plant

Carbune medicinal Hofigal

Degasil

Reglacid Hofigal

www.natbiolife.ro – magazin naturist online

Distribuie articolul

Explorează și alte subiecte

Uncategorized
Teodora Necula

Supa de linte verde cu legume

O supa delicioasa si sanatoasa pentru zilele reci. INGREDIENTE Spalam lintea si o punea intr-un vas acoperita cu apa rece pentru cel putin o ora sa se inmoaie, apoi o scurgem. Curatam legumele si le spalam. Taiem morcovul rondele, cartofii si telina si ceapa cubulete. Usturoiul il taiem marunt. Intr-o oala punem untul de gheela

Uncategorized
Teodora Necula

Beneficiile plasmei de Quinton 

De mai bine de 1 an folosim in casa plasma quinton in diverse momente, cel putin atunci cand este vara si avem nevoie de hidratare in plus si in perioadele de oboseala. Plasma Quinton este un supliment nutriţional lichid, extras de la adâncimea de 30 de metri dintr-o zonă oceanică caracterizată de vortexuri de fitoplancton şi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top